|
|
|
În zilele noastre, cuvânt cu o rezonanţă hilară,
dacă nu insinuantă raportată la genul proxim, cula nu însemna pentru
oamenii secolului al XVIII-lea altceva decât o casă mare, cu ziduri
groase şi cerdac bun de cătat zările, în care era bine să te ascunzi
când cetele de turcii nemulţumiţi că nu li se dădea destulă zaherea,
ori plictisite poate de liniştea raialelor de la Dunăre, înfricoşau şi
prădau văile olteneşti, ori spărgeau oraşele punând pe fugă boierii,
negustorii şi amărâţii.
Nu întâmplător originea acestui cuvânt este aceeaşi cu a atacatorilor. Chiar şi astăzi, în limba turcă kule
înseamnă turn. Cu uşoare diferenţe de pronunţie şi intonaţie, cuvântul
are acelaşi înţeles în albaneză, greacă, bulgară sau sârbă.
Totodată, în părţile noastre, culă mai însemna, prin extensie, boltă,
turnul palatului domnesc în care se păstra tezaurul, un loc întărit la
moşiile vechi sau apărătoare de hoţi. Fără să fie doar „locuinţele
vechilor boieri gorjeni” aşa cum nu fără patriotism local, Al.
Ştefulescu spunea la începutul secolului trecut, culele se găsesc
răspândite în Oltenia, dar şi în ţinuturile Muscelului.
Mult invocatul turn, care ar fi stat la originile culei, era o formă de
apărare pasivă sau activă, în funcţie de teritoriul în care se găseau
şi de contextul social şi politic al vremii. Fiind la origini
mesopotamian, turnul a fost preluat în întregul Orient şi Grecia, ca
punct de veghe, iar târziu, după căderea Bizanţului, când multe din
aceste turnuri nu se mai aflau pe limesuri, ci în plin teritoriu
locuit, acesta a primit în plus şi funcţia de locuinţă. Sub această
formă, care suferă modificări şi adaptări în fiecare regiune, s-a
răspândit apoi în întregul Commonwealth bizantin. În Ţara Românescă,
unde nevoia de apărare era mai mult socială, metodele de apărare erau
mai degrabă scenografice, elementele de fortificaţie cedând locul celor
decorative. Doar volumul aminteşte de construcţiile fortificate,
deoarece raportul dintre plin şi gol era în favoarea golului – ferestre
mai mari, spaţii din lemn, deschideri de tip cerdac la nivelul
superior.
Aşa cum le-au descris toţi cei care au cercetat această pitorească
formă de locuire şi aşa cum putem încă vedea pe teren, culele sunt
substanţial diferite de locuinţele, denumite cu acelaşi termen, din
teritoriile balcanice. Aici, unde stăpânirea otomană a fost efectivă şi
de lungă durată, dar şi tensiunile interne mai acute, aspectul culelor
este acela de turn fortificat. La Vraţa, în Bulgaria, două din cele
şase cule existente în oraş, cea a mesciilor şi cea a lui Pircov aveau
un plan compact cu trei niveluri lipsite în exterior de orice fel de
decoraţie, cu ziduri din piatră de până la doi metri grosime, străpunse
de metereze pentru tragere verticală şi orizontală.
În Albania, în zona Gore, de exemplu, tipologia locuinţei fortificate
ia fizionomia locuinţei cu turn cu două etaje şi câte două încăperi pe
nivel, separate de un coridor central. Tot de tip turn erau şi
locuinţele din Kratovo, Macedonia sau Mani, Grecia.
La
noi, fără să existe un moment clar al apariţiei culelor, geneza lor se
zbate între două teze care nu au mai fost rediscutate de la începutul
secolului trecut şi care ar merita o re-evaluare. Este vorba despre
„caracterul naţional” şi „originea balcanică”, o controversă
confiscată, ca în atâtea alte rânduri de patriotismul excesiv.
Date
certe despre apariţia culelor avem abia din secolul al XVIII-lea.
Anterior acestei date au existat case boiereşti ale căror trăsături
prefigurează înfăţişarea culelor. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat
aspectul caselor ţărăneşti din aria de răspâdire a culelor, case care
au în general un parter înalt şi beci la nivelul solului.
Perioada în care au fost ridicate culele corespunde în linii marii cu
intervalul în care s-au schimbat cele 40 de domnii fanariote. Adeseori,
catalogaţi spoliatori ai celor două ţări româneşti, iar secolul în care
au domnit numit „cel mai trist”, ignorându-se de multe ori rolul
cultural excepţional al unor Mavrocordaţi, Ghica sau Ipsilanti,
fanarioţii, dar şi boiernaşii ori cioporul de adalii, cârjalii şi
pazvangii abătuţi cu sistemă peste neamurile olteneşti, sunt cei care
leagă cu fire, poate nu întotdeauna atât de vizibile, poveştile acestor
case fortificate.
Amplasate în puncte strategice, pe dealuri înalte, de unde se vedeau
zările cele mai îndepărtate, culele erau atât locuinţe cât şi puncte de
veghe. Cu două până la trei niveluri, ele îşi asigurau o bună
vizibilitate asupra unui vast teritoriu. Starea economică a
proprietarilor a determinat în bună măsură tipologia şi mărimea lor,
dar şi elementele de apărare, cele decorative şi acurateţea execuţiei.
De dimensiuni direct proporţionale cu nevoile de apărare ale fiecărei
familii, culele sunt clădiri prismatice, cu un plan aproape pătrat, a
căror latură măsoară cel mult 12 m. Pere ţii sunt construiţi din piatră
sau cărămidă şi au grosimi de până la un metru, adesea fiind
consolidaţi cu bârne de stejar montate în zidărie. Primul nivel este
rezervat beciului boltit semicilindric sau tăvănit, cu acces direct din
curte sau/şi din interior. Are una sau două încăperi, iar în unele
cazuri avea săpat în mijloc un puţ pentru a asigura apă în zilele negre
de ascunziş. (Curtişoara). Tot la primul nivel se deschidea accesul
principal pe aceeaşi faţadă cu intrarea în beciul aflat la nivelul
solului (Cernăteşti) sau pe o faţadă laterală (Racoviţa). Au existat şi
cule la care accesul se făcea pe o scară de lemn fixă sau mobilă
direct la primul etaj. (Şiiacu). Uşile sunt din unul sau două canate
masive, se deschid spre interior au un drug transversal, sunt ingenios
zăvorâte şi sunt flancate de metereze cu diferite direcţii de tragere.
Scara care urcă printr-o cajă din săliţa de la parter este din trepte
groase de stejar şi în funcţie de traseu are hodină. Numărul
încăperilor de la etaje nu este mai mare de trei, sunt de dimensiuni
reduse, cu podele de lemn şi tavane din grinzi la nivelurile inferioare
şi cu bolţi semicilindrice cu penetraţii la ultimul, pentru a proteja
clădirea de o eventuală incendiere a acoperişului. Unele cule aveau
frumoase sobe din burlane şi pereţi împodobiţi cu stucaturi.
(Măldăreşti, Curtişoara). În cele mai mici odăi funcţionau bucătării,
iar umblătoarea (anexa sanitară) era legată de culă printr-un coridor
îngust, adesea boltit (Cerneţi, Curtişoara). Ferestrele, altădată
acoperite cu băşică de curcan trată cu var şi tanin pentru a deveni
transparentă, erau înguste şi ferecate cu dreve de fier. Ultimul nivel,
„ca o concesie făcută exigenţelor de confort şi de frumos”, este ocupat
întotdeauna de un cerdac cu coloane de zid sau de lemn ce susţin arcade
trilobate. În unele cazuri, pe lângă cerdac clădirea avea pe alte două
laturi balcoane de lemn. (Cernăteşti, Brabova, Groşerea). Acoperişul
din şită bătută pe trei rânduri, cel mai adesea în patru ape, avea
şarpantă de lemn, streaşină lată şi cornişă uneori profilată.
Sobra decoraţie exterioară se rezumă la panouri dreptunghiulare cu
colţuri teşite, care împart faţada în atâtea registre câte niveluri are
casa . Între parter şi primul nivel separarea se face printr-un brâu de
zidărie. Cerdacul, care ocupă întreaga lungime a faţadei, cu arcadele
sale trilobate este elementul cel mai spectaculos al acestor clădiri,
dar şi cel mai vulnerabil, căci, dacă se insistă pe factura defensivă a
culelor, pe ameninţările cu incursiunile turcilor din paşalâcurile de
la sud de Dunăre, dar şi ale haiducilor locali, ca primă raţiune de
existenţă, caracterul inexpugnabil al culelor devine îndoielnic. Poate
doar de la înălţimea zilelor noastre….
Dicţionarul s-a realizat pe baza marii lucrări colective „Dicţionarul
"Dincolo de toate legendele, nu se poate decat constata cruda realitate: antisemitismul. Trebuie numiti antisemiti cei care, evrei sau crestini, cred si afirma ca exista o problema evreiasca si ii cauta solutia.. .Antisemitismul ia forme exacerbate in momentul cel mai acut al decadentei unui popor si duce, o data cu excluderea evreilor, la 
Aparuta sub auspicii nefavorabile (1907) "Din psihologia poporului român" a constituit prima mare monografie asupra sufletului nostru national, autorul ambitionând o adevarata panorama istorico-spirituala a poporului nostru. Si desi e o carte alcatuita pe 
„Eu cred că putem ajunge (fiecare dintre noi, în parte) la fericire şi înţelepciune. 
