Alex Leo Şerban – Dietetica lui Robinson

14 ianuarie 2008
„Eu cred c? putem ajunge (fiecare dintre noi, în parte) la fericire ?i în?elepciune.
Calea nu este simpl? – ?i nu este simpl? pentru c?, spre deosebire de
majoritatea religiilor ?i manualelor utilitare, cartea aceasta spune:
nu exist? re?ete! Sau, mai bine zis: fiecare om este/are o re?et?.
Trebuie doar s? ?i-o g?seasc? ?i s? se ?in? de ea.
„Sculptura sinelui“ ?ine de aceast? dietetic?. Ca orice diet?, este
vorba de a renun?a la lucrurile în plus – cele care-?i provoac?
disconfort ?i te fac nefericit… Simplify, simplify. Fii minimalist,
f?r? a renun?a s? fii hedonist. În asta const?, în fond, „secretul“:
a-?i tr?i via?a în func?ie de propriile standarde, f?când ce-?i place
?i, pe cale de consecin??, pl?cându-?i ceea ce faci.
E mai simplu decât ai putea crede. ?i, în orice caz, mult mai simplu decât vor s? cread? cei mai mul?i…“
Alex. Leo ?erban
 
„Textul e delicios, în?elept ?i frivol, rafinat ?i simplu: un excelent
antidot impotriva „maidanelor de scriitur?“ din jur, un dozaj
melancolic de Proust, de Quincey, Oscar Wilde ?i avangard?. În plus, o
dovad? c? gustul volupt??ii ?i bunul gust în genere pot duce la o form?
de în?elepciune.“
Andrei Ple?u

Avertisment

„Cititorule, ai în fa?? o carte ciudat?.
În ea, autorul –
deghizat, foarte transparent, în straiele lui Robinson – î?i spune
la-nceput c? nu crede în ideea unei c?r?i, ci mai curând în
materialitatea unui cuf?r, în care s?-nghesuie – la gr?mad? – scrieri
?i amintiri. Acest eseu introductiv se nume?te, a?a cum ai v?zut, „Dietetica lui Robinson” (o trimitere, fire?te, la „Etica lui Robinson” – unul dintre capitolele c?r?ii lui Andrei Ple?u, Minima moralia)
?i spune c?, de fapt, trebuie s? renun?i – la ideea unei c?r?i, la
textele care ar compune-o etc. Dar mai spune ?i c? nu po?i renun?a la
amintiri… Or, textele scrise sunt amintiri! Iar textele-amintiri care
stau la originea eseului introductiv sunt cuprinse, ?i ele, ca o
addenda – sau o c?ptu?eal? a cuf?rului.
Numai c? întreaga carte se nume?te „Dietetica lui Robinson”!
Ceea ce vine dup? contrazice ceea ce a fost înainte. Pentru c? „ceea ce
vine dup?” adun?, destul de con?tiincios, mai tot ce a scris
autorul-Robinson dup? 1990 – sau ce-?i aminte?te c? a scris… Mai
mult: dup? ce a pledat pentru vrai?te ?i hazard, autorul nostru ?i-a
b?tut capul s? g?seasc? „reguli de compozi?ie” a c?r?ii: capitole,
subcapitole, „rime”… În amestecul eteroclit al amintirilor, el a pus
ordine. Or, tot el spune c? nu exist? nimic mai trist decât a-?i ordona
amintirile…
Ce este, pân? la urm?, aceast? carte? Probabil, nimic altceva decât
autoportretul unui om atât de vanitos încât nu a crezut c? trebuie s?
produci un volum ca s? ai idei. Este un compromis între un cuf?r ?i-o
carte. Între amintiri ?i scris. Între „insula personal?” ?i corabia
care te-aduce înapoi, pentru a povesti altora cum arat? aceast? insul?…
Este dilema fundamental? a oric?rui autor: a scrie – sau a t?cea.
Citi?i-o, dac? v? face pl?cere. Dar nu uita?i c?, în spatele fiec?rui cuvânt, exist? o insul? grea de t?ceri.“

Autorul


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X